FLORI, FETE, FILME SAU BAIETI - Teatrul Act - Miercuri, 2 iunie, 19:00
     media: 5.00 din 2 voturi

postat de simonacuciurianu in 2009-11-05 19:50
FLORI, FETE, FILME SAU BAIETI de Mimi Branescu
cu: Sorin Poama, Mirela Oprisor, Andrei Mateiu, Simona Cuciurianu
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Dan Titza

“Flori, fete, filme sau baieti e o piesă despre atatia dintre noi care confunda febra sexuala cu iubirea. E o privire ironica asupra adolescentei perpetue în care traieste omul de azi, care isi impinge varsta maturizarii undeva spre pensie. O abordare comica a cliseizarii existentei noastre de zi cu zi.”
Vlad Massaci

„Toate textele mele de teatru sunt incercari, mai mult sau mai putin reusite. Sunt exercitii destinate in primul rand actorilor. Nu contin mesaje profunde si nici nu-si propun să dezbata teme mari, universale. Din neputinta. Sunt inspirate din realitatea imediată si povestite sincer, cu onestitate.”
Mimi Branescu

Vezi si video: http://veiozaarte.ro/?p=232


http://simonacuciurianu.ablog.ro/2009-04-13/teatrul-act-flori-fete-filme-sau-baieti-2.html

CONTACT

TEATRUL ACT

Calea Victoriei 126, sector 1, Bucuresti.

E-mail: act@teatrulact.ro

Informatii si rezervari Tel: 021 3 103 103 si 0723 103 103

"Eu nu prea am montat autori români până acum, mi s-a şi reproşat adeseori că nu prea m-am ocupat de autorii români (…) Dar acum am o certitudine că Mimi Brănescu scrie foarte bine şi a fost o plăcere să montez textul lui. O să-l adaug la lista autorilor mei preferaţi", a declarat Massaci.

"«Flori, Filme, Fete sau Băieţi» este o piesă despre atâţia dintre noi care confundă febra sexuală cu iubirea. E o privire ironică asupra adolescenţei perpetue, în care trăieşte omul de azi, care îşi împinge vârsta maturizării undeva spre pensie. O abordare comică a clişeizării existenţei noastre de zi cu zi", a mai spus Massaci despre textul lui Brănescu.

"Dacă Vlad Massaci mizează pe «Flori, Filme, Fete sau Băieţi» - care pe vremea noastră era un joc ce ne scotea din rutina comunistă - înseamnă că e ceva acolo", a subliniat Marina Constantinescu, membră în comitetul director al Teatrului Act.

Regizorul Vlad Massaci

"Flori, Filme, Fete sau Băieţi" a fost caracterizată de Brănescu drept un exerciţiu destinat actorilor, o încercare "mai mult sau mai puţin reuşită". Textul este unul inspirat din realitatea imediată, povestit sincer, cu onestitate, dar care nu îşi propune să dezbată teme mari, universale.

"Aş vorbi despre viaţă şi despre moarte, dar nu ştiu ce să spun", a declarat pentru MEDIAFAX dramaturgul, scenaristul şi actorul Mimi Brănescu.

"Nu scriu decât despre ce am impresia că m-aş pricepe - ce trăiesc eu, locurile pe care le cunosc şi problemele oamenilor pe care-i cunosc. Sunt oameni simpli - oameni cu bani puţini, oameni cu probleme obişnuite. Sunt probleme pe care le discuţi, de obicei, la o bere", a declarat Brănescu cu modestie.

Următoarele două piese semnate de Mimi Brănescu care vor fi puse în scenă la Teatrul Act sunt "Dumnezeu de a doua zi", în regia lui Claudiu Goga, şi "Acasă la tata", regizat de Alexandru Dabija.

"Mă bucur foarte tare de ce se întâmplă, mi se pare o oportunitate foarte mare pentru piesele mele să ajungă la public într-o variantă poleită, sub trei baghete bune - patru cu cea a Teatrului Act", a spus Brănescu

"Sunt unele locuri unde am sărit calul, dar o să fiu taxat pentru asta", a mai glumit el, referindu-se la textele pe care le va prezenta la Teatrul Act. "Sunt ale mele, mi le asum", a mărturisit acesta.

http://www.mediafax.ro/cultura-media/flori-filme-fete-sau-baieti-in-regia-lui-vlad-massaci-in-premiera-la-teatrul-act.html?1706%3B4134662

Dramaturgul, scenaristul şi actorul Mimi Brănescu (Imagine: Mediafax Foto)
Dramaturgul, scenaristul şi actorul Mimi Brănescu (Imagine: Mediafax Foto)


http://www.tvr.ro/articol.php?id=60541&c=61

ALEX IURES foto
http://galerie.liternet.ro/view_album.php?set_albumName=florifilmefetesaubaieti&page=1

| General | 0 comentarii |

TEATRU. Soluţie pentru ieşirea din criză
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de simonacuciurianu in 2009-10-30 10:42

La Teatrul ACT, trei seri consacrate dramaturgului Mimi Brănescu

Autor: Doru MARES
TEATRU. Soluţie pentru ieşirea din criză

Cum se ştie, actuala criză economică a debutat prin folosirea rafinată (se poate citi şi „ilegalizare“, pariu cu asupra de măsură pe creditele neperformante, offshore-izare etc.) a instrumentelor bancare. Pesemne însă că orice marinar trebuie să mai dea, măcar uneori, bună ziua uscatului pentru a nu o lua razna definitiv, pentru a nu îşi închipui că întreg universul este numai şi numai o nesfîrşită mare, iar Dumnezeu, o barcă de salvare în care încap toate echipajele în circulaţie. Bănuiesc că tocmai pentru a evita intrarea într-un asemenea siaj al aberaţiei, Raiffeisen Bank a inaugurat acum şase ani „Raiffeisen Art Proiect“, „iniţiativă menită să sprijine dezvoltarea proiectelor artistice din diferite zone de expresie“, cum ne anunţă chiar iniţiatorii. Bun, mă puteţi trezi cu duşul rece al explicaţiei PR-istice, dar, oricum, realitatea palpabilă numără deja trei experienţe scenice, două din domeniul artelor plastice şi cîte una din muzică şi literatură.

Între actorie şi scris

Pe de altă parte, un băiat de la Lehliu, născut în ’74, fiindcă nu a ştiut destule limbi străine, însă murea de frica armatei (zice el), a lăsat baltă intenţiile jurnalistice şi s-a apucat de UNATC (clasa Olgăi Tudorache) pe care a şi încheiat-o, odată cu mileniul trecut. Şi s-a apucat de scris. Teatru. (Sigur, actorul nu a stat nici el degeaba, numărînd deja vreo douăzeci şi patru de filme, şi nu puţine prezenţe scenice.) Teatru şi scenarii. Fetele marinarului, de pildă, îi aparţin. (Să fiu iertat, dar în domeniu sînt un programatic şi elitist nonspectator.) Cum singur spune: „Cînd nu îmi plac lucrurile ca actor, găsesc refugiu în scris, iar cînd mă plictisesc de scris, mă întorc la actorie. Este o formă de laşitate, dacă vreţi“. Omul se cheamă Cornel Mimi Brănescu.

La rîndul lor, nici oameni precum Marcel Iureş ori Alexandru Dabija (alături de o serie redutabilă de alte personalităţi) nu şi-au văzut cu precizie de treaba lor (vreau să zic: actorie, respectiv, regie) ci, acum paisprezece ani, au pus bazele Teatrului ACT, nu numai primul teatru particular propriu-zis de după 1990 din România (termenul mi se pare mai funcţional decît acela de „independent“), dar şi una dintre cele mai serioase şi consecvente tribune culturale autohtone.

Heraldica berii
Una peste alta, toate aceste „devieri“ de la normă au dus, la sfîrşit de octombrie, în spaţiul de la ACT, la seria de spectacole de autor, plecînd de la o constatare a lui Dabija: „De prea multe ori am văzut piese minunate dispărînd prin repertorii dezlînate… Hai să facem trei piese de Brănescu, să vadă lumea un scriitor, nu numai un spectacol“. Seria a însemnat nu doar trei texte ale unui autor „deja o marcă“, vorba lui Alexandru Dabija, dar şi o succesiune de trei regizori importanţi: Vlad Massaci, Claudiu Goga şi Alexandru Dabija. Cît despre marcă, dramaturgul ştie bine ce face: „Sînt probleme pe care le discuţi, de obicei, la o bere“. Heraldica berii în dramaturgia românească ne spune ceva, şi încă la vîrf! Evident, Caragiale simţise că acea lebenphilosophie balcano-carpato-pontică încape într-o halbă şi-are nevoie de mici tăvăliţi la greu în miroase. O ştie bine şi băiatul din Lehliu (Gară?), cum o ştia şi berarul din Haimanale via Ploieşti (cu siguranţă Gară!). Nu doar lumea din Scrisoarea pierdută continuă, ci (mai ales) aceea din Noaptea furtunoasă, D-ale carnavalului ori Conu’ Leonida… S-au schimbat veacul, moda, parte a lexicului, parte a meseriilor ş.c.l, ş.c.l., dar năravul…
Trei poveşti
O demonstrează şi textele lui Mimi Brănescu, şi înscenările lor de la ACT. Mai întîi, o poveste de cuplu, Dumnezeul de a doua zi, pentru care Claudiu Goga îi aduce laolaltă, fiecare cu monologul personajului său, pe Mirela Oprişor şi pe Vlad Zamfirescu. De altfel, Goga e un maestru al cuplurilor izbutite (vezi, la Braşov, Mircea Andreescu şi Adrian Răţoi, ori, la Arad, Claudia Ieremia şi Zoltan Lovas). Spaţiul propus de Ştefan Caragiu susţine perfect desfăşurarea celor două voci interioare, care creează, în realitatea scenică, o poveste de un dinamism uluitor: două mese ale unei probabile bucătării de bloc, cu covor ţărănesc lung cît o istorie de care nu mai scăpăm, şi, de partea cealaltă, o potecă/faleză de nisip, unica materie din care ne putem făuri, la drept vorbind, existenţele şi castelele. Comicul este exploziv în povestea de dragoste şi de părăsire, şi de el are grijă, cu o imperturbabilitate britanică, în primul rînd Vlad Zamfirescu. De partea cealaltă, Mirela Oprişor are obligaţia unui contrapunct teribil de discret, pentru a nu rata pariul umorului şi a nu aluneca în pateticul păstos. Şi o face cu un rafinament-lecţie. Pe fundal, portretele părinţilor, portrete-ceafă, ca să zic aşa, cu excepţia mamei personajului masculin, portret alb, căci aceasta e deja în ceruri. Pesemne, unica absenţă care vede realitatea, spre deosebire de prezenţele oarbe la lumea din jur. Presiunea freudiană a părinţilor, care, pînă la urmă, îşi văd şi ei de vieţile lor de aici, de la porţile Orientului, minează echilibrul cuplului de care cei doi se agaţă tandru, în toată comedia. Contrapunctul mizînd pe personajul feminin nu merge însă pînă la soluţia tragicului (ar fi fost prea simplu şi miza ar fi coborît o dată cu boala fatală), ci lasă loc unei priviri relaxate de „dincolo“.
A doua poveste, Flori, Filme, Fete sau Băieţi, aduce în scenă două cupluri sub ochiul regizoral al lui Vlad Massaci. Mirela Oprişor şi Simona Cuciurianu, pe de o parte, Sorin Poamă şi Andrei Mateiu, de cealaltă, spun o poveste, în fond, cehoviană. Interesantă este schimbarea continuă a orizontului de aşteptare, sub semnul cuplului: tînărul, care-i dă „înainte cu tupeu“, va opta pentru intelectualizarea prin arhitectură, timidul va ajunge agent de vînzări. Probabil aşa e la masculin. Puştoaica timidă se va realiza în salonul de coafură şi Dumnezeul acumulărilor obiectuale domiciliare, cea mai libertină, de sorginte intelectuală, rămînînd, probabil, singura persoană relativ normală a poveştii. Altfel, aceeaşi dicotomie comică feminin/masculin, acelaşi orizont de aşteptare existenţial în care, cel mult, o putem lua de la capăt. Ciclic. Ceea ce se şi întîmplă, personajele reocupîndu-şi în final poziţiile iniţiale.
În fine, a treia poveste este şi cea mai complexă ca extensie a numărului şi a istoriei personajelor, în definitiv tot cuplul fiind cel care marchează povestea/vieţile acestora. Cheia o deţin, cred, personajele feminine absente: soţia bătrînului şi alcoolicului profesor (C. Drăgănescu) şi prietena tînărului (Robert-Gavril Pătru). Ce fac ele? Aşteaptă. Ce fac personajele feminine prezente în scenă (interpretate de Gabriela Popescu, Ada Simionică şi Mihaela Sîrbu)? Aşteaptă. Ce? Extrem de puţin probabila ieşire din beţia provocată de alcool sau, pur şi simplu, de obligaţia de a fi a bărbaţilor. Singura care nu mai aşteaptă nimic pare a fi mama trecută „dincolo“ a lui Robert. Textura continuu interşanjabilă a cuplurilor este de o ingeniozitate cum numai un ochi foarte atent poate imagina. Instrumentul esenţial rămîne comicul exploziv, cu momente de violenţă bine temperate, întreg spectacolul fiind un soi de ecou al sarcasmului moromeţian, ca să zic aşa, al Tatălui (Marcel Iureş într-un rol care merită toate superlativele!). Cu toţii fug de singurătate, cu toţii consideră ratată oferta prezentului. Drept pentru care beau. Bărbaţii. Femeile „gătesc şi spală“. Şi aşteaptă. O putem lua în tragic. Dar putem şi rîde. Păi, cînd sîntem singuri, în faţa oglinzii, şi ne strîmbăm teribil, cum reacţionăm? Aşa şi pe la noi cei care, parafrazîndu-l pe Caragiale (Iarăşi? Mereu.), sîntem cum am fost şi pariez că aşa vom şi rămîne.

Cît despre criză, se vede că exact evitarea monogamiei profesionale, lecturile infidele/sfruntarea cutumei & vîrîtul nasului în fierturi fără act de proprietate s-ar putea dovedi adevărata medicaţie. Personal, aşa aş traduce experimentul Brănescu de la ACT.

http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles|details?articleID=22731


Circa 2.000 persoane, pe lista de aşteptare pentru bilete la trei piese de Mimi Brănescu

Circa 2.000 de persoane se află pe lista de aşteptare pentru a cumpăra bilete la trei piese scrise de Mimi Brănescu şi puse în scenă la Teatrul Act din Capitală, respectiv "Acasă la Tata", "Dumnezeul de a doua zi" şi "Flori, Filme, Fete sau Băieţi", a anunţat directorul teatrului, Marcel Iureş.

"Acasă la Tata" este regizată de Alexandru Dabija, "Dumnezeul de a doua zi", de Claudiu Goga, iar "Flori, Filme, Fete sau Băieţi", de Vlad Massaci.

"Mimi Brănescu aduce în faţă situaţii actuale şi verosimile. Sigur, toţi vorbesc de realitate, dar depinde şi de cum scrii şi dai material de lucru regizorului şi actorului.

http://www.cotidianul.ro/circa_2_000_persoane_pe_lista_de_asteptare_pentru_bilete_la_trei_piese_de_mimi_branescu-101847.htm

Tag-uri Technorati:

| General | 0 comentarii |

CANTAREATA CHELA - FOTO
     media: 5.00 din 1 vot

postat de simonacuciurianu in 2009-05-15 02:27
"CANTAREATA CHEALA"
DE EUGENE IONESCO
Regia: Tania FILIP

Asistent regie: Alexandru UNGURU
Muzica: Razvan DIACONU
Coregrafia: Roxana COLCEAG

Distributia:
Domnul Smith: Lucian IFTIME
Doamna Smith: Lorena ZABRAUTANU
Domnul Martin: Adrian TAPCIUC / Alexandru UNGURU
Doamna Martin: Simona CUCIURIANU
Mary: Alexandra BADEA
Capitanul de pompieri: Paul IPATE

Scenografia: Gyongyike Balazs
Elena Constantin
Ioana Dumitriu









| General | 0 comentarii |

CANTAREATA CHEALA - STUDIO UNESCO - 24, 25 iunie, 21:00
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de simonacuciurianu in 2009-05-11 21:20
SPECTACOL "CANTAREATA CHEALA" DE EUGENE IONESCO

Miercuri, 24 iunie 2009, ora 21:00

Joi, 25 iunie 2009, ora 21:00

STUDIO UNESCO Bucuresti

Regia: Tania FILIP

Asistent regie: Alexandru UNGURU
Muzica: Razvan DIACONU
Coregrafia: Roxana COLCEAG

Distributia:
Domnul Smith: Lucian IFTIME
Doamna Smith: Lorena ZABRAUTANU
Domnul Martin: Adrian TAPCIUC / Alexandru UNGURU
Doamna Martin: Simona CUCIURIANU
Mary: Alexandra BADEA
Capitanul de pompieri: Paul IPATE

Cantareata Cheala 14, 15 mai


CANTAREATA CHEALA (sau Englezeste fara profesor) este spectacolul cu care debuteaza Eugen Ionesco.

Un comic absurd, de limbaj, in care personajele extrem de sobre, vorbesc fara sa comunice nimic, deschid spectacolului perspectiva unui altfel de teatru.

De la acest debut experimental s-a nascut un nou gen de teatru care a cucerit lumea – TEATRUL ABSURDULUI.

Au urmat apoi piese ce au devenit cunoscute in intreaga lume: LECTIA, SCAUNELE, UCIGAS FARA SIMBRIE, VICTIMELE DATORIEI, REGELE MOARE, DELIR IN DOI si, probabil capodopera creatiei ionesciene – RINOCERII.

Va invitam la un spectacol in compania a doua cupluri devenite celebre in dramaturgia universala: Doamna si Domnul Smith, alaturi de Doamna si Domnul Martin, intrerupti pe alocuri de Mary si Capitanul de pompieri.


STUDIO UNESCO – Bulevardul Magheru, nr. 27, etajul II (zona Piata Romana, in blocul Librariei Papirus de langa Cinema Studio) Info: 0724/295.668 (Tudor Prodan); 0745/173.298 (Radita Rosu); Email: studio.unesco@gmail.com

http://www.bilete.ro/comanda.asp?eveniment=Cantareata+Cheala+14+15+mai

http://www.cotidianul.ro/studio_de_teatru_unesco_la_bucuresti-76762.html

Studioul de Teatru UNESCO

Info

http://studiounesco.blogspot.com/


Eugene Ionesco

mr_ionesco_09.jpg
Eugène Ionesco, introduced to the world the Theatre of the Absurd.

(1909–1995) Isi ia licenta in franceza la Bucuresti. Debuteaza in 1927 la Revista literara a Liceului „Sf. Sava“; debut editorial cu volumul de versuri Elegii pentru fiinte mici, 1931, Bucuresti. Se stabileste in Franta in 1941. In 1950, premiera primei piese La Cantatrice chauve (Cantareata cheala). In 1970 este ales membru al Academiei Franceze. Este creatorul, de notorietate internationala, al teatrului absurdului.

Lucrari in limba romana:
Elegii pentru fiinte mici, 1931; Nu, 1934, volum premiat pentru critica literara; un foarte mare numar de articole in revistele literare ale vremii.

Lucrari in limba franceza:
La Editura Gallimard, incepand cu anul 1950, ii apar sase volume de teatru, dupa care continua sa i se publice reeditari si noi volume de teatru pana in 1981. Dintre piesele cele mai cunoscute citam: La Cantatrice chauve (Cintareata cheala); La lecon (Lectia); Jacques ou la Soumission (Jacques sau Supunerea); Les Chaises (Scaunele); Tueur sans gages (Ucigas fara simbrie); Rhinoceros (Rinocerii); Le Roi se meurt (Regele moare); La Soif et la Faim (Setea si foamea); La Lacune (Lacuna); Jeux de massacre (Jocul de-a macelul); Macbett (Macbett); Ce formidable bordel! (Ce nemaipomenita harababura); Voyages chez les mort (Calatorii la cei morti).

Proza, eseuri, memorialistica:
Notes et contre-notes (Note si contra-note), 1962 (eseuri); La Photo du Colonel (Fotografia Colonelului), 1962 (nuvele); Journal en miettes (Jurnal in farime), 1967 (jurnal); Present passe, passe present (Prezent trecut, trecut prezent), 1968 (jurnal); Entre la vie et le reve fintre vis-a vis, 1966, Convorbiri cu Claude Bonnefoy; Le Solitaire (Insinguratul), 1973 (roman); Antidotes (Antidoturi), 1977 (eseuri); Un homme en question (Sub semnul intrebarii), 1979 (eseuri); Une quete intermitente (Cautarea intermitenta), 1967 (jurnal). De notat doua volume de desene si reflectii asupra actului de a picta: Decouvertes (Descoperiri), 1969, si Le Noir et le Blanc (Negrul si Albul), 1981.

Jurnal in farame
„Ce este viata? Ar putea cineva sa ma intrebe. Pentru mine, ea nu e Timpul; nu e existenta asta care curge, care ne scapa printre degete, care dispare ca o naluca indata ce incercam s-o prindem. Pentru mine, viata este, trebuie sa fie prezent, prezenta, plenitudine. Atata am alergat dupa viata incat am pierdut-o.“



Teatru I – Cantareata cheala. Lectia


„Personajele din Cantareata cheala vorbeau, spuneau lucruri banale. Dar nu ca sa critic banalitatea spuselor lor am scris aceasta piesa, nu, deloc. Ceea ce spuneau ele nu mi se parea banal, ci uimitor si extraordinar in cel mai inalt grad.

Mi-a iesit o piesa comica, pe cand sentimentul initial nu era unul comic. Pe acest punct de plecare, s-au grefat mai multe lucruri: sentimentul stranietatii lumii, oamenii vorbind o limba ce-mi devenea necunoscuta, notiunile golindu-se de continutul lor, gesturile despuiate de semnificatia lor si, de asemenea, o parodie a teatrului, o critica a cliseelor conversatiei.

Mi-am zis ca, pornind de la elementele cele mai simple ale aritmeticii, de la alfabetul aritmeticii, daca pot sa spun asa, se poate face o piesa.

Sa impingi burlescul la extrema lui limita. Ici un usor bobarnac, o alunecare imperceptibila, si te regasesti in tragic. E o scamatorie. Trecerea de la burlesc la tragic trebuie sa se faca fara ca publicul sa-si dea seama. E ceea ce am incercat in Lectia.“

Eugene Ionesco
traducere de Vlad Russo si Vlad Zografi

Romanian Eugen Ionescu - Playwright













Prezent trecut, trecut prezent

“Am sentimentul că încep să mă descompun… Încetul cu încetul, încetul cu încetul plecăm, ne desfacem, ne topim. Ceea ce rămâne se strânge cu făraşul şi se aruncă la gunoi. O să vină cineva să ne strângă, să ne reunească? Poate că în ultimul moment, când totul ne va părea pierdut, vom evada, ne vom înălţa, vom învinge.”

„Se poate face un circ cu purici. Puricii trebuie dresati, primul lucru care trebuie facut este sa se obtina ca puricii sa nu mai sara. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii incearca sa sara, se lovesc de sticla, cad la loc. Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Paharul poate fi ridicat. Si iata-i pe purici avansand incet, prostiti; ei pot fi impinsi cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai sar.“

Eugene Ionesco
traducere de Simona Cioculescu




IONESCO: Dreaming is thinking. Humor is becoming aware of absurdity while continuing to live in absurdity.

Theater of the Absurd came about as a reaction to World War II. It took the basis of existential philosophy and combined it with dramatic elements to create a style of theatre which presented a world which can not be logically explained, life is in one word, ABSURD!

Romanian-born French dramatist, whose one-act antiplay, LA CANTATRICE CHAUVE (1950; The Bald Soprano), inspired the Theater of the Absurd (see also: Samuel Beckett, Alfred Jarry).

Ionesco often indicated that many of his plays were based on his own dreams. In fact, he said, “Dreaming is thinking. But much deeper, truer, more authentic than ordinary thinking, because one is somehow forced inside oneself”. When asked why he wrote his first play, Ionesco responded, “Perhaps it was to prove that nothing had any real importance, that everything was unlivable - literature, drama, life, human values, they were all unlivable” . He also referred to his plays as “anti-plays,” which combine a dream or nightmare sequence with satirical or grotesque humor. When Bonnefoy questioned the meaning of humor, Ionesco asserted that “humor is becoming aware of absurdity while continuing to live in absurdity”.

Eugene Ionesco (left) and Massin hold the original French edition of "La Cantatrice Chauve."


More about Eugene Ionesco @ http://www.kirjasto.sci.fi/ionesco.htm

All the World's a Page
Massin went to 20 different performances of "La Cantatrice Chauve" at the Théâtre de la Huchette in Paris. He even recorded the play so he could catch the inflections, intonations, and pauses of the actors as they spoke, and then transformed them into an interplay of photographs and type. Ionesco's play deals with breaking down clichés and thoughtless truisms into absurd caricature; it has been described as an anti-play. Massin's treatment on the page reflected that disjointedness and conveyed it graphically. He gave each character a different typeface, varying the size, angle, and placement to convey the nuances of the spoken dialogue.

Each character speaks in his or her own typeface.

| General | 0 comentarii |

ELISABETA I de Paul Foster, Vineri 24 aprilie, 19:00
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de simonacuciurianu in 2009-04-21 14:06
UNIVERSITATEA NATIONALA DE ARTA TEATRALA SI CINEMATOGRAFICA "I.L.CARAGIALE"
Str. Matei Voievod 75-77
www.unatc.ro
Sala Ileana Berlogea, et.I

Ora 19:00

Intrare libera! (in limita locurilor disponibile)

ELISABETA I

De Paul Foster

Spectacol realizat de studenţii Master Arta Actorului anul II


COORDONATORI PROIECT:

prof. univ. Tania FILIP, prof. univ. Gelu COLCEAG, drd. Alexandru UNGURU

COREGRAFIE: Felicia DALU

SCENOGRAFIA: Raluca Turliu, Adrian Damian

(studenţi Master scenografie anul I)

MUZICA: Răzvan Diaconu
DISTRIBUŢIA:

Diana Spoială / Lorena Zăbrăuţanu

Elisabeta - regina Angliei,

o actriţă din trupă

Oana Dragnea

Maria Stuart – regina Scoţiei, Tilly Boom - spălătoreasa,

o actriţă din trupă

Simona Cuciurianu / Sînziana Nicola

Catherine - regina Franţei, adevărata regină Elisabeta I,

traducătoarea, o actriţă din trupă

Alexandra Badea

Pata Sola - vrăjitoarea, Tamburlaine - bufonul,

Musorsky - asistent de cămătar, o actriţă din trupă

Paul Ipate

Regele Filip al Spaniei, Sir Robert Cecil - cocoşatul,

un actor din trupă

Dragoş Muscalu

Povestitorul, Lord Burghley,

Nostradamus, un actor din trupă

Adrian Tapciuc / Geo Aur

Sir Francis Bacon, Papa Grigore al XIII-lea,

Whitgift–arhiepiscop Canterburry, un actor din trupă

Alexandru Sabău / Viorel Cojanu

Contele de Leicester, Lordul primar al Londrei,

decedatul conte d’Aubigny, un actor din trupă

Lucian Iftime

Walsingham - spionul, Stubbes puritanul,

Lazarus Tucker - cămătarul, un actor din trupă

Tudor Pîrvu

Hatton - lord cancelar, Ambasadorul Spaniei,

Paulet temnicerul,Alencon-fiul Catherinei

un actor din trupă

„Lume, lume! Oameni buni, apropiaţi-vă! Veniţi să aflaţi povestea faimoasei regine Elisabeta, zămislită de urzitorul nostru de poveşti! Cu ajutorul vostru vom tulbura colbul vremii şi vom da viaţă unui timp demult uitat! Veniţi! Vedeţi! Simţiţi! Faceţi-ne să retrăim acele vremi, să fie din nou aievea, lăsaţi imaginaţia să ne poarte departe de aceste pânze moarte, către bijuterii strălucite, mătăsuri scumpe şi fortăreţe temute.”


Fotografii : Doru Niţescu











GALERIE FOTO: http://www.unatc.ro/images/Productie/2009elisabeta/elisabeta.html

| RECOMANDARI-TEATRU | 0 comentarii |

TEATRUL ACT - FLORI, FETE, FILME SAU BAIETI- gura lumii
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de simonacuciurianu in 2009-04-13 13:58
FLORI, FETE, FILME SAU BAIETI de Mimi Branescu
cu: Sorin Poama, Mirela Oprisor, Andrei Mateiu, Simona Cuciurianu
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Dan Titza

“Flori, fete, filme sau baieti e o piesă despre atatia dintre noi care confunda febra sexuala cu iubirea. E o privire ironica asupra adolescentei perpetue în care traieste omul de azi, care isi impinge varsta maturizarii undeva spre pensie. O abordare comica a cliseizarii existentei noastre de zi cu zi.”
Vlad Massaci

„Toate textele mele de teatru sunt incercari, mai mult sau mai putin reusite. Sunt exercitii destinate in primul rand actorilor. Nu contin mesaje profunde si nici nu-si propun să dezbata teme mari, universale. Din neputinta. Sunt inspirate din realitatea imediată si povestite sincer, cu onestitate.”
Mimi Branescu
http://www.teatrulact.ro/index.php?pag=stagiunea&cat=premiere

Flori, fete, filme sau băieţi

http://www.artactmagazine.ro/index.php?id=flori__fete__filme_sau_baieti

de: Cristina RusieckiAprilie 15, 2009

În acest anotimp, primăvară-vară, Teatrul ACT dezvoltă un nou proiect: trei piese de același autor, Mimi Brănescu, montate de trei regizori: Vlad Massaci, Claudiu Goga și Alexandru Dabija. Prima premieră, cu un titlu ghiduș, a avut deja loc: „Flori, fete, filme sau băieți", în regia lui Vlad Massaci și scenografia lui Dan Titza.

După cum se poate ghici și din titlu, textul nu are ambiția de a pune oglinda în fața întregului peisaj uman. Însuși autorul mărturisește că piesele sale „nu conțin mesaje profunde și nici nu-și propun să dezbată teme mari, universale (...). Sînt inspirate din realitatea imediată și povestite sincer, cu onestitate". Și foarte bine scrise - aș adăuga -, ca în majoritatea cazurilor de actori-dramaturgi (de ex. Lia Bugnar sau Antoaneta Zaharia). Textul curge cu replici tăiate scurt, într-un ritm ireproșabil, care sună firesc. E probabil motivul pentru care Mimi Brănescu nu e la prima producție. Teatrul ACT i-a reprezentat cu succes, acum cîțiva ani, „Gunoierul" și chiar acest text, „Flori...", a mai cunoscut o montare la Green Hours, cu doi în urmă. Scris la fel de suculent ca și „Tanța și Costel", succesul său de public e lesne de ghicit.

4alb-negru.jpg 4color.jpg

Cu două fete și doi băieți se compun scenele de gen, colorate în tușe vesele. Ele - prietene, ei - prieteni. Într-o primă fază, fiecare dintre cei doi mai timizi își are ca partener prietenul/prietena de la care primește potop de sfaturi și rețete de erotism. Cam 90% din scene se petrec în perechi în această piesă a îndrăgostirii, căsătoriei și despărțirii a două cupluri.

Cu mînă experimentată, regizorul Vlad Massaci profită isteț de orice amănunt comic - și textul e generos cu ele -, care ridică cele patru personaje la media standardelor comportamentale a lumii românești de azi. Cel puțin pentru categoria ei cea mai largă: domnișoarele care vorbesc cu „fată...!" și gesturi specifice și băieții de cartier care umplu trotuarele cu coji de semințe scuipate cu artă. Și își aleg femeile de consum după un singur criteriu: costul minim. Cu asemenea tipuri de personaje, era firesc ca Vlad Massaci, artist al portretului și al relației pe scenă, să țeasă un amuzament copios. Dialogurile spumoase, scenele și gesturile „pret-a-porter" sînt tratate cu ironie. Actorii încheagă personaje ușor recognoscibile. Sorin Poamă, natural și perfect credibil, își conturează grobianul cu un comic mustos. Replicile lui, omniprezente pe plaiul mioritic, stîrnesc cascade de rîs într-un spectacol despre erosul de cartier. Dar marele connaisseur al vieții și relațiilor rămîne mască în fața opulenței din casa fetei de bani gata și îi va asculta confesiunile timp de opt ore. Cu asemenea întorsături de situație garantează dramaturgul buna dispoziție fără a-și propune să părăsească vreo clipă zodia superficialului. Punct și contrapunct. Dacă bărbații ca el știu să abordeze direct viitoarea parteneră, fără pretenții sau sentimentalisme, pietenului său timid îi ia doi ani ca să deschidă dialogul cu o fată pe măsură. O curtează cu flori, poezioare și drăgălășenii în spatele cărora să camufleze emoția primei întîlniri. Evident, spre disperarea comică a celor doi sfătuitori! Băiatul de cartier va fi amuzant șocat de asemenea preludiu și nesfîrșite ezitări, curată risipă de timp și energie. Nici prietena fetei nu va fi mai puțin surprinsă de sinceritatea întrebării „Crezi că i-am cedat prea repede?".

10-color.jpg 11alb-negru.jpg

Introspecția, comunicarea, sinceritatea sună a concepte dintr-o planetă necunoscută pentru acești eroi. Marile experiențe se consumă cu clișee și glumițe în fața cărora, însă, e imposibil să-ți stăpînești rîsul. Viața de cuplu echivalează cu uitatul la televizor, fornăit, pocnit din degete și migrene salvatoare de sex conjugal. Nimic nu iese de sub pălăria atotcuprinzătoare a banalului. Cunoscut, dar haios. Uneori replicile nu depășesc nivelul unui sitcom obișnuit, dar se înlănțuie firesc iar naturalețea lor e demnă de cei mai talentați scenariști. Odată căsătoriți, toate micile defecte ale celuilalt devin pietre de hotar, detonatoare de repulsie în partener. Scenele domestice sînt rizibile iar regizorul se pricepe bine să accentueze umorul suculent. Actorii construiesc fără greș. Simona Cuciurianu încarnează cu umor fata simplă, nu cine știe ce de educată, dar ancorată în acumulare, economii și zgîrcenie, pentru care desăvîrșirea existenței o reprezintă trecerea de la garsonieră la două camere. Partenerul ei, interpretat credibil, fără excese de Andrei Mateiu, e la fel de prins în parcursul împlinirii materiale. Singura care iese din acest cerc închis e fata cu bani. Mirela Oprișor îi conferă finețe, o adâncime discretă și suferință bine dozată cînd soțul începe să o neglijeze.

afis-flori-filme-fete-sau-b.jpg

Cele două cupluri se despart și traseul se reia circular. Sîntem la începutul poveștii, se rostesc aceleași replici. Goana după dragoste continuă fără ca vreo treaptă de înțelegere să fi fost parcursă. Spectacolul e ușurel și plăcut. Nici plicticos, nici exagerat și, în nici un caz, vulgar. Pentru cine are chef să se relaxeze, să rîdă copios, să uite de probleme, „Flori, fete, filme sau băieți" e una din opțiunile cele mai potrivite.



Un „Boogie“ pentru teatru

http://www.adevarul.ro/articole/un-boogie-pentru-teatru.html

„Flori, filme, fete sau băieţi“, spectacolul Teatrului Act este o dublă radiografie a căsniciei. În piesa scrisă de Mimi Brănescu şi regizată de Vlad Massaci, cea mai devastatoare boală a cuplului modern este monotonia. Două familii tinere se destramă la fel de repede precum s-au format.


Doi foşti băieţi de cartier, foşti bărbaţi însuraţi, actuali bărbaţi divorţaţi filozofează cocoţaţi pe un gard despre trecutele lor relaţii. Sparg seminţe între dinţi, beau bere, vorbesc urât şi se simt, în sfârşit, ei înşişi.

În purgatoriul căsătoriei, cei doi au urcat toate treptele, după care au căzut în gol, consumaţi de efort, dar cu orgoliul intact. Nu se simt vinovaţi pentru pierderea unui statut şi nici nu intră în profunzime, ca să-şi analizeze greşelile.

Căsniciile lor au fost doar o paranteză prin care au rătăcit o vreme. Din vortexul conjugal au ieşit netransformaţi, aceiaşi bărbaţi cu minte de copil, care ştiu prea puţin ce vor în viaţă. Poate doar să fie liberi. Atât. Pe urmă, mai văd ei ce mai fac.

În alt loc, pe o bancă, două fete devenite între timp consoarte şi apoi femei nemăritate ciopârţesc în amintire imaginea partenerilor ideali. Unul dintre foşti îşi „trăgea“ nasul, celălalt scotea zgomote ciudate din gât.

La atât s-a redus memoria afectivă. Lucrurile bune li s-au şters din memorie. Dragostea a devenit derută, apoi resemnare. Nici ele nu se simt vinovate.

În comun mai au şi abandonul. Nimeni nu a luptat pentru relaţia lui. Fiecare a lăsat-o să se deterioreze. Iar adevărul a fost spus o singură dată, la divorţ, când era prea târziu. A sunat ca o sentinţă.

Tinerii, iniţial, înnebuniţi unii după alţii s-au transformat în soţi consumaţi, care stau în papuci în faţa televizorului, luptând, nu pentru relaţia lor, ci pentru telecomandă. Monotoniile au fost lăsate să atace din toate părţile.

Femeia, cândva preocupată de stilul ei vestimentar, a ajuns o gospodină zgârcită, atât cu ieşirile în aer liber, cât şi cu propria imagine, femeie previzibilă, nevastă obişnuită să omoare tot potenţialul de pasiune din cuplu cu două priviri acre şi un halat ponosit.

Un text bine scris

Dar, în crusta aceasta amară asistăm, de fapt, la o comedie. Fiecare replică te face să izbucneşti în râs. Dramaturgul Mimi Brănescu a scris dialoguri extraordinare, care îşi păstrează resursele de oralitate pe tot parcursul piesei.

Spectacolul poate părea o prelungire fericită, pentru scenă, a filmului „Boogie“, regizat de Radu Muntean, în care a jucat şi Mimi Brănescu. Personajele şi poveştile sunt altele, dar esenţa subiectului rămâne. Chiar dacă şi-a luat o plasă de siguranţă pentru acrobaţiile lui, spunând că piesele pe care le-a scris nu conţin mesaje

profunde şi nici nu-şi propun să dezbată teme mari, „din neputinţă“, Mimi Brănescu este contrazis rapid chiar de actualul demers. Textul împrumută din viaţa trăită tot ceea ce este autentic: limbajul colorat, romantismul, patima, febra sexuală, apoi uniformizarea unei relaţii, epuizarea şi plictisul cenuşiu.


Flori, filme, fete sau băieţi

http://www.hailateatru.ro/2009/04/flori-filme-fete-sau-baieti/

Flori? Mda, a venit primăvara, deci este mai simplu. Dar aici discutăm despre o conjunctură diferită, iar din această perspectivă florile se oferă fetei dragi “poate după vreun an sau doi, aşa…“.

Filme? Doar atât cât poţi să prinzi dintr-o telenovelă în timp ce soţul chinuie telecomanda televizorului în căutarea meciului perfect.

Fete sau băieţi? Şi, şi. Două şi doi. Două cupluri. Nu au nume, nu se strigă şi nu întâmplător. Îi poate chema oricum: ca pe mine, ca pe tine, ca pe noi, ca pe voi. “Ei” sunt oricare dintre noi.

Lăsând astenia de primăvară deoparte, m-am pus a vă povesti despre noua premieră de la Teatrul Act, “Flori, filme, fete sau băieţi”. Textul este scris de Mimi Brănescu, regia îi aparţine lui Vlad Massaci, iar în cele patru roluri au fost distribuite/distribuiţi Sorin Poamă, Mirela Oprişor, Andrei Mateiu şi Simona Cuciurianu.

Piesa începe cu sfârşitul relaţiei fiecăruia dintre cele două cupluri: momentul adevărului frust, ieşirea din perioada oarbă, clipa în care vezi numai defectele celui sau celei alături de care ţi-ai (pe)trecut prospeţimea sufletească şi trupească. După numai câteva replici, rostite de fiecare sex în parte, eşti trimis în trecut, acolo unde s-a copt povestea lor.

Ei se pregătesc de agăţat, ele se sulemenesc pentru a fi agăţate. Unul dintre ei / una dintre ele are deja câte-o experienţă sexuală şi poate împărtăşi din bunele practici acumulate. Restul ascultă şi reţine. Cei mai neexperimentaţi sunt şi cei mai nerăbdători, pentru ei linia dintre atracţia fizică şi dragostea la prima vedere fiind foarte firavă; aşadar, între acel el şi acea ea se aprinde un foc năvalnic. Probabil de aici şi poezia cu “fitilul aprins pe lângă butoiul cu pulbere” şi “tristeţea cu privirea blândă” compusă pentru iubita lui de către el-cel-necunoscător. Ea-cea-ştiutoare râde de prietena cadorisită: “parcă e Robocop de vine la tine cu fitilul. Ţie-ţi plăcea şi dacă-ţi aducea mersul trenurilor scris de mână.” Dar ce contează? Doar e dragoste…

El-experimentatul dă sfaturi şi, evident, are mereu dreptate. El-neprihănitul este chior de-ndrăgostit (“Umblu după ea de-atâta timp că nici nu mai ştiu cum arată”) şi nu le are cu vorbele şi pace. Vorba unui “înţelept” aflat acum în cercetare penală: “Dacă aveam cuvinte în vocabular, mă făceam scriitor.” Ascultă sfaturile de bine ale prietenului (“Băi, tre’ să-i zici două-trei vorbe înainte, că după aia e viol”) şi încearcă să-şi exprime emoţiile şi altfel decât prin poezie sau flori. Trece victorios peste încercarea de foc şi recunoaşte frust că “doar după ce faci dragoste prima oară îţi dai seama de ce trebuie s-o faci mai devreme.”

Fiecare pas îi îndreaptă pe toţi către căsătorie, iar de aici înainte destinele, interesele şi relaţiile dintre ei se schimbă radical. Finalul piesei îi găseşte pe toţi în acelaşi loc, în aceeaşi formulă - el cu el, ea cu ea -, doar că sunt acum mai bine situaţi material şi ceva mai curajoşi să încerce lucruri noi, cu maturitatea de rigoare.

Piesa este, conform regizorului Vlad Massaci, “o abordare comică a clişeizării existenţei noastre de zi cu zi” care reuşeşte să ilustreze momente în care fiecare cuplu - în curs de formare, deja sudat sau pe cale de destrămare - se recunoaşte. Poate de aici şi hazul nebun pe care-l nasc unele replici sau “apucături” domestice.

„Toate textele mele de teatru sunt încercări, mai mult sau mai puţin reuşite. Sunt exerciţii destinate în primul rând actorilor. Nu conţin mesaje profunde şi nici nu-şi propun să dezbată teme mari, universale. Din neputinţă. Sunt inspirate din realitatea imediată şi povestite sincer, cu onestitate”, spune Mimi Brănescu.

Actorii, foarte, foarte tineri, ies mai mult decât onorabil din acest exerciţiu, motiv pentru care publicul îi răsplăteşte din plin cu aplauze la scenă deschisă.

Subteran de teatru…

http://www.rapax.ro/scriptorium/?p=1222

Ascuns în subsolul unui bătrân bloc de pe Calea Victoriei, teatrul ACT mi-a lăsat la prima vedere impresia unui loc de cultură exclusivist dar cald. Este underground (de-a dreptul), foarte mic (câteva zeci de persoane înghesuite pe băncuţe în jurul scenei) şi aproape imposibil de vizitat (biletele par să se vândă mai repede decât proverbiala pâine caldă). În acelaşi timp ACT este copilul de suflet al unui actor pe care-l stimez foarte mult – Marcel Iureş. În plus ACT se promovează cu mândrie ca primul teatru independent din România, deja un veteran al culturii ascunse în subsol încă din 1998.

Am făcut cunoştinţă cu ACT luni seara la Flori, filme, fete sau băieţi. Un spectacol minimalist, cu totul altfel decât teatrul pe care-l ştiam eu. Doar patru actori, fără prea multe decoruri, cu o coloană sonoră interesantă dar păstrată doar ca un fundal util. Piesa era una dintre cele trei scrise de actorul şi dramaturgul Mimi Brănescu care vor fi puse în scenă de teatrul ACT – o încercare de a promova cât mai mult autori români.

Aşa cum afirmă chiar autorul (via interviul din Jurnalul Naţional, mai sus menţionat), piesele sale sunt “inspirate din realitatea imediată şi povestite sincer, cu onestitate“. Exact aceasta a fost senzaţia pe care mi-a lăsat-o vizionarea lui Flori, filme, fete sau băieţi. Spectacolul spune în mod circular o poveste obişnuită a două cupluri – cu o primă scenă care va fi repetată pe post de final. Uitându-mă la băieţii şi fetele domnului Brănescu am recunoscut tipare de oameni pe care-i întâlnesc în viaţa de zi cu zi. Singura problemă a personajelor a fost faptul că sunt oglinzi fidele ale unor stereotipuri – doi băieţi de cartier – unul timid şi altul extrovertit, care poseda totuşi inteligenta sociala, şi două fete – una dintr-o familie bogată, citita, şi alta de o origine modestă care lucrează la coaforul din colţ şi aspira nu neapărat la statutul social al prietenei, cât la bunăstarea materiala a acesteia. Personajele sunt de-a dreptul balzaciene, ies din povestire neschimbate, deşi sunt surprinse la vârsta la care personalitatea lor se conturează. O altă problema a poveştii este că se dovedeşte absolut previzibilă. Explorează prea superficial cele mai banale momente ale unui cuplu în descompunere, le zoreşte cât mai repede pentru a oferi un final pe care publicul îl cunoştea deja. Pentru niciun moment piesa nu surprinde, nu oferă nici o şansă, nu se uită dincolo de modelul de carton al familiei – una modestă blocată în faţa televizorului cumpărat în rate şi o alta bogată material, dar falimentata spiritual.

Pentru că sunt foarte departe de a fi un cunoscător adevărat, tot ceea ce pot să mai spun este că jocul actorilor a fost simpatic. Reuşesc să încălzească publicul chair dacă nu au parte de un text deosebit şi au de spus o poveste aparent banală, dar reusesc sa transmita prin jocul lor emotiile si framantarile unui trai in doi. Muzica aleasă este interesantă – de la fragmente din melodii ale Paraziţilor sau Bitza, până la hituri din anii ’90 aruncate într-o discotecă foarte nostim pusă în scenă.

La final am rămas plăcut impresionat de atmosfera de la ACT, curios să văd şi alte spectacole – cât mai diferite dar şi cu senzaţia că am văzut o mică bucată de scenariu de televiziune aruncată în mijlocul unui teatru de subsol.

http://robbiesays.net/2009/04/blogosfera-mishu-other-shits/
(F COMIC:))))

In primul rand, ce incepe prost, si continua prost, si merge si mai prost, contrar asteptarilor, se cam termina bine. In traducere, dupa saptamana groaznica cu 3-ul la fizica (la care am depasit totusi media clasei de 2.92) si alte d-astea, ieri am avut parte de o piesa de teatru grozava (thanks .Kristine), la teatrul Act, avanpremiera “Flori, filme, fete si baieti”. Daca nu stiti despre ce e vorba, ar trebui sa dati o fuga zilele astea pe la teatrul Act (piesa ruleaza pana miercuri in fiecare seara la 19, atat am vazut pe site); piesa e despre 4 oameni, doua fete si doi baieti, care cred ca nu se vor casatori ever, ajung sa se combine intre ei, se cearta, divorteaza si ajung de unde au pornit. Se abordeaza astfel subiectul dragostei privite mai mult din perspectiva actului sexual, iar abordarea este de-a dreptul geniala, daca ma cunoasteti stiti ca nu merg des la teatru dar acum chiar am gustat o piesa grozava, si nu am ras asa bine de mult timp.

TVR CULTURAL
http://www.tvr.ro/cultura.php?play=60541


http://www.sistersmagazine.ro/stil_personal/blogul_adelei/la_teatru__cu_ochii_dupa_baieti

Am ras cum n-am mai ras de mult. Si asta la teatru. O piesa atat de buna, cu un dialog atat de suculent, cu personaje atat de bine conturate si atat de firesc interpretate, incat nu m-am putut opri din ras nici dupa ce am iesit din sala.
Decorul impecabil, atat de simplu pe cat se vrea titlul piesei, in linii firesti si foarte umane, lasa textul sa-si joace rolul principal. Pentru ca, in definitiv, dialogul este este cel care te farmeca. Exista cateva gesturi insa care surprind, parand ca jocul actorilor este mai degraba trait, decat jucat pe scena.
Scena chilotului tanga, cu tot cu cearta conjugala, gestul dezbracarii in pijama - si asta, in cazul ei, inseamnand doar datul jos al florii din piept, dar atat de tacticos facut incat parca o vezi in furou apoi, izbucnirea lui, totul pare spontan, deloc studiat.

Intreaga scena pare o izbucnire ad-hoc! Iar asta e indiscutabil meritul regizorului.
Iar Sorin Poama e uhuhuhu...incredibil!
Tre' sa vedeti piesa asta, ca sa recunoasteti indoielile din cuplu, discursurile nerafinate ale barbatilor vis-a- vis de femei si invers, cliseele pe care le traim pana la urma toti.



| General | 0 comentarii |

“PROCES CU UŞILE ÎNCHISE” 25 Martie, ora 19:00, Filarmonica “GEORGE ENESCU”
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de simonacuciurianu in 2009-03-23 23:37

PROCES CU UŞILE ÎNCHISE
PROIECT DE TEATRU, DANS, MUZICĂ ŞI POEZIE
Microstagiune de spectacole
Filarmonica “GEORGE ENESCU”
TeaM –teatru şi muzică în echipă

Urmatorul spectacol: 25 Martie 2009

ORA 19:00

Locul desfăşurării: ATENEUL ROMĂN - SALA MICĂ ŞI ROTONDA MICĂ

Scenariu compus din creaţiile lirice ale lui : TIBERIU NEACŞU
Regie, coregrafie şi concept: ARCADIE RUSU

DISTRIBUŢIE :

Attila Bordas, Irina Sârbu, Vadim Rusu, Simona Cuciurianu, Iulian Gliţa, Alin State, Andrei Bratu, Mihai Mericoffer, George Costea, Casandra Stelea, Calbajos Rasmina, Bobeicu Galina


P.S.: Va astept si va promit o seara cel putin interesanta!











http://www.sensotv.ro/video/1964/Proces-cu-usile-inchise-II.html
http://www.sensotv.ro/video/1963/Proces-cu-usile-inchise-I.html
http://www.sensotv.ro/video/1966/Proces-cu-usile-inchise-III.html
http://www.sensotv.ro/video/1967/Proces-cu-usile-inchise-IV.html

| RECOMANDARI-TEATRU | 0 comentarii |

ELISABETA I de Paul Foster
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de simonacuciurianu in 2009-02-11 02:26
UNIVERSITATEA NATIONALA DE ARTA TEATRALA SI CINEMATOGRAFICA "I.L.CARAGIALE"
Str. Matei Voievod 75-77
www.unatc.ro
Sala Ileana Berlogea, et.1
ELISABETA I
de Paul Foster

Spectacol realizat de studentii Master Actorie anul II

Coordonatori proiect: prof.univ. Tania Filip, prof.univ. Gelu Colceag, drd. Alexandru Unguru
Scenografia: Raluca Turliu, Adrian Damian (studenţi Master Scenografie anul I)
Muzica: Răzvan Diaconu

Distribuţia:
Lorena Zăbrăuţanu / Diana Spoială (Elisabeta - regina Angliei, o actriţă din trupă) ,
Oana Dragnea (Maria Stuart,Tilly Boom - spălătoreasa, o actriţă din trupă) ,
Simona Cuciurianu / Sînziana Nicola (Catherina - regina Franţei, adevărata regină Elisabeta I, traducătoarea, o actriţă din trupă),
Alexandra Badea (Pata Sola - vrăjitoarea, Musorsky - asistent de cămătar, Tamburlaine-bufonul, o actriţă din trupă),
Paul Ipate (Regele Filip al Spaniei, sir Robert Cecil-cocoşatul, un actor din trupă),
Dragoş Muscalu (Lord Burghley, Nostradamus, un actor din trupă),
Adrian Tapciuc / Geo Aur (Sir Francis Bacon, Papa Grigore al XIII-lea, Whitgigft-arhiepiscop de Canterburry, un actor din trupă),
Alexandru Sabău (Contele de Leicester, lordul primar al Londrei, decedatul conte d`Aubigny, un actor din trupă),
Lucian Iftime (Walsingham-spionul, Stubbes puritanul, Lazarus Tucker-cămătar din Anvers, un actor din trupă),
Tudor Pîrvu (Hatton-lord cancelar, ambasadorul Spaniei, Paulet temnicerul, un actor din trupă )

„Lume, lume! Oameni buni, apropiaţi-vă! Veniţi să aflaţi povestea faimoasei regine Elisabeta, zămislită de urzitorul nostru de poveşti! Cu ajutorul vostru vom tulbura colbul vremii şi vom da viaţă unui timp demult uitat! Veniţi! Vedeţi! Simţiţi! Faceţi-ne să retrăim acele vremi, să fie din nou aievea, lăsaţi imaginaţia să ne poarte departe de aceste pânze moarte, către bijuterii strălucite, mătăsuri scumpe şi fortăreţe temute.”























| MY WORK+TEATRU+POZE | 0 comentarii |

PESCĂRUŞUL de A. P. CEHOV
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de simonacuciurianu in 2009-02-09 15:39

UNIVERSITATEA NAŢIONAŢĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ

“I.L.CARAGIALE”

PESCĂRUŞUL

De A. P. CEHOV

examen regie teatru

Regia: CATINCA DRĂGĂNESCU (regie teatru anul II)

Clasa Prof.: CRISTIAN HADJICULEA, ION MIRCIOAGĂ

Scenografia: IOANA SIMION (scenografie anul II)

Clasa Prof.: ADRIANA RAICU

”În viaţă oamenii nu se împuşcă, ci vorbesc aiurea, mănâncă, beau, dar toate sunt atât de complicate în viaţă; oamenii stau la masă, dar în acelaşi timp fericirea lor se poate împlini”

A.P. Cehov
















| MY WORK+TEATRU+POZE | 0 comentarii |

UN LEU SI ZECE BANI scurt-metraj
     media: 5.00 din 1 vot

postat de simonacuciurianu in 2009-02-07 16:45






| MY WORK-MOVIES+PHOTO | 0 comentarii |